A sick mind.

am în minte doar frânturi din momentele in care cortina a căzut prea devreme. am simțit singură că într-o luptă doar genunchii te dor și trebuie să știi cum să atenuezi căderea. astăzi mă întreb cine ar avea urechi atât de curate încât să îmi înțeleagă toate câte zac în toracele meu? 'și mi-am luat sabia cu atâta ură încât puteam cresta orașe întregi, cu o singură flegmă puteam umple râuri de sânge. mi-era dor să fiu o războinică, să îmi pătez mâinile cu suflarea lor. i-am îngropat undeva departe și totuși destul de aproape să îmi poată admira zâmbetul meu de glorie. mi-e scârbă. '

el nu găsea nimic mai bun în jurul lui, pentru că era adâncit în toată plinătatea rutinii sale. uneori, mă vedea pe mine. o femeie ștearsă și seacă, lipsită de forme și de zâmbet, lipsită de viață, care purta o expresie destul de hilară pe chip, cu o urâțenie făr' de capăt la început ascunsă după machiaj. și m-am dus alături de el, crezând că merg singură. m-am luptat să îl am, mi-am zis că pot și sunt puternică, dar nu m-am luptat să-l păstrez. nu i-am oferit nimic, nici fericire, nici distracții, nici tinerețe, nici frumusețe, nici palpitații. dar de un lucru sunt foarte sigură, și anume că eu îl iubesc pe omul acesta!

azi nu mai sunt doar un soldat, azi sunt regin ă!

alcoolizată timp de câteva ore, am realizat că te-am pierdut, încerc să mă regăsesc și să te câștig ... îmi rulează în cap același film. nu îmi e somn, nu îmi e foame, nu îmi e sete, în schimb îmi e dor! mă-ntreb cât mai am când dețin totul și n-am nimic. urlă în mine copilul singuratic. ce am fost, ce sunt și ce voi fi. mi-am zis că nu îți mai scriu. că azi nu am chef, dar îți spun despre faptul că uneori mă supăr pe tine deoarece nu te înțeleg, chiar dacă avem același film. te privesc mereu și uneori mă grăbeam să prind zorii trează în speranța că într-una din dimineți voi fi a ta, conplet, permanent, și mă vei privi cum nu ai făcut-o niciodată. credeam că dacă te iau acasă mă pot bate cu zmeii. nu e obișnuință, dar am reușit să scot la suprafață tot ce e mai rău în tine. în adâncul meu te acuz pentru momentele mele de pierdere, când mă lovesc de oameni căutându-te din priviri. când deja obosesc, ma rup de realitate și te caut în mintea mea, pentru mă asigura de existență.

Scumpă, ..nu te-am judecat niciodată că nu ai fost aici și nu te voi judeca, pentru că mi-ar fi greu să te primesc înapoi. cea mai importantă 'etapă' a vieții mele s-a dus, ai pierdut-o, chiar dacă îmi doream să fi acolo să ma tragi de mânecă atunci când greșeam sau cădeam în penibil, să mă încurajezi și să schimbi ceva! atunci putea fi altfel, mă puteai salva! de acum înainte nu mai ține nici o schelă, construcțiile se prăbușesc și noi ne ascundem prin praf și bolovani. nici eu nu mai sunt aceiași, mi-am schimbat concepțiile și viziunea asupra lumii, n-as mai putea avea speranțe. mă gândesc că în locul unui castel am putea construi un zid între noi, deoarece eu nu am putere să îl mai țin ridicat sau poate din simplu motiv că sunt doar un jeg și singurul om care nu și-a dat seama de asta e El! ..dar, de unde..? dar știi ce am văzut eu? tu nu te-ai schimbat deloc! ..doar că atunci nu îți permiteai, și singurul lucru schimbat la tine probabil e privirea, zic și eu, n-am d

' din păcate mereu am vrut mai mult dec â t mi s-ar fi cuvenit, decât mi s-ar fi putut oferi. poate și din această cauză nu am reusit să mă bucur de lucrurile frumoase pe care le primeam de la viață sau de zâmbetele superbe ale oamenilor frumoși. nu m-am oprit o clipă din fuga mea și chiar mi-am scos inima din piept doar să imi alung sentimentele. mă aflam în cădere liberă dar am renăscut, și astăzi mă simt acasă! am găsit un suflet atât de frumos și blând ..mă apară de nopțile grele și negre și îmi face diminețile drăguțe, când îmi întinde cafeaua alături de z â mbetul lui larg parcă-mi întinde o cană de fericire ..și când își pierde degetele prin părul meu și mi-l deranjează e ca și cum și-ar c ă uta propriile răspunsuri. pentru prima dată în viața mea simt c ă m ă a ș teapt ă cineva  acasă. '