A sick mind.

am o stare.. nu stiu cum sa o descriu.. totul mi-e atat de neclar. :) nu stiu ce sa cred, nu stiu ce se intampla.. nimeni nu se oboseste sa imi arate ca nu e adevarat ce vad sau ce cred, ceea ce cred eu ca inseamna ca am mai multa dreptate decat imi imaginam. ma calma pictura acum un timp, astazi nu am reusit nici macar sa ma asez in vechiul meu mediu dupa ce l-am aranjat. inima imi dicta si mana era si doritoare si speriata. o ploaie de culori si doi indragostiti, cred ca .. blocajul meu e normal.. intr-un mod infricosator dar normal. atat de mult cer? mi-am impus sa nu mai vorbesc. sper sa putrezesc impreuna cu sentimentele si cuvintele nespuse. ----------------------------- Gata. Punem punct discutiei despre mine si acum vorbim despre ploaie, pentru ca nu stiu daca in momentul acesta inca ploua dar stiu ca a plouat. si asa mi-as dori sa merg in bucatarie dar ceva ma tine, mi-e teama sa nu vad ceva.  Acum chiar mi-e frica. Nu teama. Frica. 

urasc oamenii care nu folosesc diacritice, ma urasc si pe mine dar telefonul a devenit insuportabil. m-am saturat sa scriu despre dilemele sau gandurile mele legate de viata sentimentala.. era o perioada in care ma ajuta dar acum ma simt de parca ma lovesc non-stop de o usa inchisa.. nu-mi place sa ma uit ls televizor, pe cat de proaste sunt individele... au un corp perfect.. urasc chestia asta! cum ar trebui sa imi iubesc eu corpul si sa imi accept toate defectele cand in jurul meu sunt promovate doar 'perfectiunile'? nu ma simt bine. e vara! am atatea lucruri de sters.. acum stau ziua si astept ploaia, nu vreau sa vad pantaloni scurti.. ! scriu acum pentru ca ma simt singura, brusc. am sters mai bine de doua zeci de randuri, ma rog, nu are rost.

nu credeam ca poate fi atat de placut sa te chinui sa stai pe un cal cat zidul pe o asa caldura. e bestial! mi-a luat, uite asa, toate gandurile si prostiile mele din cap si le-a aruncat departe. e o zi urata si calda de joi, ma intreb de ce ma simt ca intr-o dupamasa de luni? mi-era dor sa scriu dar realizez pentru prima data... ca nu stiu sa ma exprim acum. am ajuns sa cred ca unele cuvinte nu au sens, incerc sa imi blochez emotiile dar mintea nu se ascunde, nu tace, nu vrea sa se bucure de putina odihna. ei, asta e. toti avem fixurile noastre, doar ca mie imi place sa le discut uneori cu acest ecran minunat, bufnesc in ras la fel de repede cum ochii mei se inneaca in sare si totusi, sunt puternica. am ajuns aici, cu toate luptele mele inutile care de multe ori sunt create de mine, si ma consider tare! pentru ca oricat de goala m-as simti, oamenii nu vad decat hainele. ma fascineaza schimbarile (cu toate ca nu imi plac deloc). pe moment nu realizez, astazi ma intrebam de ce eram