monolog.
Deci, cred că acesta e momentul în care neliniștea și dezastrul se unesc intr-o superbă forță și își construiesc o fundație comună în adâncul meu. Nu m-am dus pe nici o cale pentru că singura opțiune mi-a fost patul. Îmi fac loc printre vorbe ca și cum m-aș apăra de bolovani, și la finalul zilei eu încă îmi doresc doar să pot dormi atât de mult încât să mă trezesc în momentul în care sunt fericită, nu mai vreau pași mici, ghizi luați din citate, cărți, filme motivaționale sau nu știu ce muzică, versuri care te încurajează să alegi calea ușoară sau beaturi care-ți albesc pereții capului. Nu are nici o importanță ce vreau, ce zic, dar așa ca fapt divers mi-ar face plăcere să te întorci din vacanță aia .. când ai plecat nu mi-ai zis pentru cât timp, dar se anunță vreme lungă, camarade. Ploi și tunete, viscol și frig; știai? Nu mai pot scrie, iartă-mă; dar nu mai am pic de cuvânt.