Marți.
Am ajuns de unde am plecat. Cred că atât am de spus. M-am săturat să vorbesc singură și cred că acum vorbesc cu tine, oricine ai fi, oricine ar citi aberațiile mele. Întotdeauna mi-am dorit să fiu o artistă, să creez, să am posibilitatea să evadez în lumea mea și să nu simt nevoia să o transform pe cea reală. Dar ce s-a intâmplat? Am văzut ca din așa ceva nu pot trăi și până și ca hobby e mult prea costisitor. Personal, prefer să stau acasă și să murdăresc bucătăria și camera mea decât să ies și să arunc suma aia de bani de care trebuie uneori să trag. După ce mi-am incheiat frumoasa aventură în culori am dat de cea a cuvintelor. Ne-am jucat de-a v-ați ascunselea și ne-am împletit în sensuri. Mi-am creeat o altă iluzie a ceea ce îmi doresc să fiu, incă de pe vremea tonurilor cautându-mi puterea în alcool și orice altceva în afara inimii. Unde era sensul? Asta nu știu, nu sunt sigură unde e acum, și nu sunt sigură că vreau să știu. Mi-e greu să scriu despre ceva ce nu am trăit, ce nu a