A sick mind.

Am intrat în vană și m-am gândit să scriu.  E singurul loc care îmi dă libertatea de a mă exprima. În ultimul timp am avut probleme de acest gen.. și încă am. Ce nu am acum e baterie așa că voi fi succintă. Pentru cine nu mă cunoaște, numele meu este Diana. Curând am împlinit 19 ani.. De ani de zile mă lupt cu chestii pe care greu le pot controla, poate vedeți dorința mea de a face parte dintr-un support group. Dar apoi îmi amintesc: sunt puternică! Și beau o cafea tare. Mă apucă palpitațiile dar SUNT puternică în continuare! Uneori mă amuz singură. Alteori îmi sun prietena.. rar mă gândesc că mi-ar fi plăcut să am o soră mai mare, sau un frate care să mă scoată din sărite ... și de obicei atunci e momentul în care intră bunică-mea râzând în camera mea. O iubesc. II ador ființa, încrederea aceea sublimă ... nu am cuvinte. Nu voi vorbi despre altcineva din familie. Bunicul meu, Dumnezeu să îl ierte, a ales să mă păzească spiritual. îmi place să scriu. Nu știu dacă e un defect sau un a

Nu am știut că provoc atâta ură și dezamăgire. Dragul meu, ti-am promis că îmi voi ține dorul în frâu și nu o să îți scriu... dar a trecut o zi și deja m-am săturat să vorbesc singură. Mi-am canalizat energia pe ziua bunicii, care va fi peste 10 zile, femeia merită tot ce aș putea să îi ofer. Dar.. cum am aflat și noi, nimic nu e permanent, deci ele dispăreau și tu Îți făceai loc din nou. De fapt, ce s-a întâmplat? Timpul a trecut repede alături de tine și inima nu îmi dă voie să regret. Am reușit să cunosc tot, disprețul din glasul tău și Universul din ochii tăi, întotdeauna mi-au plăcut. Nu e prima dată când mă simt powerless, dar e prima dată când sunt decisă să îți respect alegerea. Pentru că încă te iubesc, chiar dacă te vreau înapoi și simplu fapt mă sfâșie, sentimentele și cicatricele tale mă fac să cred că egoismul tău e corect. Tot ce mi-am dorit a fost să fiu your lady, ever forever and... this hurts the most. Nu vreau să mai spun nimic.Aș vrea să te strâng în brațe, dar un

Toate merg bine în ultimul timp, iubesc .. și îmi place să cred că sunt iubită, am o relație excelentă cu femeia care m-a crescut și am îndepărtat-o, zic, voit, pe cea care m-a născut. De școală sunt sigură și spre viitor mi-e temă să privesc. Deci? Unde greșesc? Mi-e frică de ce aduce ziua de mâine, în fiecare seară adorm cu teamă și mă trezesc agitată. Greșeli, trecut, idei și probleme.. năruie în capul meu, vorbe urâte și amenințări, jigniri, plecări, minciuni și zile negre. Nu știu ce să cred, am vreo boală sau sunt doar tipul infect de incurabilă care strică momentele. În anumite situații prefer să nu cred nimic.. aștept, în continuare aștept, nu știu ce. Sunt anumite persoane fără de care nu mă văd. Una e lândă mine acum. Deci, de ce nu simt că aparțin ? I do not know where I belong.