Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2015

24.11.2015

 nu-ți puteai da seama de acest lucru doar privindu-mă în ochi. trebuia să-mi privești buzele. nu  privirea și glasul au fost acelea care m-au dat de gol. buzele erau inamicul meu principal. de când eram copilă am prins obiceiul de a-mi mușca buzele în semn de nevroză. buzele acelea roșii și subțiri, deveneau palide și începeau să-mi crape. târziu am înțeles că le aveam crăpate când mă uscam, dragule, ..de dor. foarte târziu am înțeles că atunci când trec mai departe fără să-mi exprim punctul de vedere,ele se macină și cu fiecare ne-cuvânt, săracele, se erodează. așa am înțeles că orbirea provine din fisurile provocate de lipsa unei conversații deschise. omiterea unei informații -fie ea și neintenționată- știrbește vederea individului asupra faptului în sine, oferindu-i un orizont obtuz. în această dimineață rece mă simt parcă lipsită de viață. oasele mă dor ..și mi-e dor! când încerc să mă mișc... fiecare oscior din corp parcă se aude într-un ritm lent de muzică din-aceea veche aco

20.11.2015

ai uitat cum e să mă iubești. îți amintești ultima oară când mi-ai dat o floare? dacă nu a fost vreun eveniment important, atunci sigur era perioada în care vroiai să fiu a ta. când m-ai avut, ai uitat de atenții, de timp planificat, nu mai mergeam în oraș că era târziu, frig, și eram obosiți, nu mai era timp pentru mine, erau ceilalți apoi eu.. pentru că eu eram a ta. eu trebuia să aștept, și să înghit orice anulare sau replanificare. mă iubeai când îți dădeam dreptate, când îți mângâiam orgoliul și admirația personală. m-ai privit ca pe o bucată de plastelină care trebuie remodelată, pentru că prima încercare a ieșit ca mama naibii. devenisem la fel de comună precum maieul tău alb. eram deja o proprietate (fără acte), și era dreptul tău să mă deții. am atâtea întrebări care nu își găsesc răspunsul. credeam că cunosc oameni care îmi pot răspunde la ele. oameni cu acel ceva în ochi, care te fac să crezi că dețin  adevărul și secretele. nu mi-a răspuns nimeni, și mi-am pierdut orice

18.11.2015

mă aflam față în față cu mine însămi și nu știam ce să-mi spun. mi-aș fi dat o palmă, însă păream prea drăguță să-mi stric machiajul. m-am așezat picior peste picior și păream senzuală. mă credeam prințesă la castel și-mi imaginam tot alaiul de servitori cum roiesc în jurul meu. îmi imaginasem odată că-ntr-o altă viață fusesem regină și-n viața de zi cu zi aveam apucături prostești precum faptul că așteptam constant de la orice persoană să se-ncline-n a mea față și priveam cu dispreț orice gest mitocănesc. s-a auzit un zgomot și când mi-am întors privirea .. Diana zâmbea ironic din oglindă. avea doi ani deja. adoptase o poziție relaxată, cu picioarele larg deschise. își plimba mâna prin păr și era mândră. femeia aceasta, o manipulatoare nenorocită, eram tot eu. femeia aceasta era rodul imaginației mele. am aflat de existența ei când aproape era să intru în comă. mi-o amintesc și azi, stând înaintea mea cu privirea demonică, râzând isteric. țin minte cum am căzut lată la pământ zăcând î

17.11.2015

am strigat Nu pot rămâne  în timp ce alergam ca nebuna pe stradă. oboseala îmi inundase oasele și mintea, nu eram în stare să mă așez și să îmi privesc eșecul în ochi. încerc să privesc lumea din alt colț, am aripi să zbor oriunde, brațe să îmbrățișez o lume întreagă și ochi să privesc o mulțime de suflete. și știi care e treaba, domnule? orice abandon înseamnă pierdere. pierderea de sine duce la instabilitate psihică. instabilitatea psihică duce la nebunie, iar nebunia la fericire. frumoasă ecuație, nu? e ca în viață. dacă nu știi șă înoți nu te zbate, domnule, că te vei înneca mai repede. nu ți se pare logic? ca să știi și dumneata, ignoranța m-a adus aici, nu trufia. am avut o încredere oarbă în semeni. asta e pledoaria mea, o declarație scrisă cu sângele care curge din rănile căpătate de-a lungul timpului. știu că mi-am trăit viața prin prisma altora, dar acum jur să mă descătușez și să îmi asum riscuri. cu toate astea, incă mi-e teamă de o viață plină de eșec. nu îmi este frică d