28.02.2016 - frânturi.
a intrat precum intră în casă un copil care aduce după el o veste grea și proastă. avea privirea pierdută și căuta ceva împrejur. ea nu l-a deranjat. aștepta. nu știa ce. l-a lăsat pe hol și s-a întins în pat. era fericită că nu se putea gândi la lucrurile ei, atmosfera se calmase și ea zâmbi. un zâmbet pe care îl crezuse pierdut, un gând lucid și satisfăcător, i se făcuse cald când el intră și se așezase pe fotoliu, al lui preferat! -Nu te așteptam astăzi hei! -Nu aveam de gând să vin, a fost așa, pe moment. Îmi place cum ți-ai continuat picturile, credeam că le vei șterge după .. -Nu am de ce să le șterg. Au fost niște alegeri care le-am asumat cu brio. Mă bucur că ai venit, consider prezența ta un feedback, a zis ea zâmbind. -Nu e un feedback, - ! Suntem noi! Mă uit la tine și mă gândesc prin câte am trecut. Mă uit la tine cea de atunci, și la mine bineînțeles, și la tine acum. Cât de distruși eram când ne-am întâlnit. Prima noastră ceartă și prima dată când ai spus 'p